ULTIMELE NOUTATI

FUEGO - “Astăzi este ziua ta, limbă română!”, FUEGO MUSIC Official, 31 august 2015

FUEGO - “Astăzi este ziua ta, limbă română!”, 
FUEGO MUSIC Official, 31 august 2015


“Astăzi este ziua ta, limbă română! Nu știu cât de intactă și de nevătămată ai rămas, dar noi te sărbătorim. Ar fi corect s-o facem în fiecare zi, când dintr-un soi de respect, neimpus de nimeni, nu te-am mai ciopârți, nu ți-am greși, voit sau nu, formulele.
De ani de zile, scuză-mă, dar e vai de tine! Unii lovesc în tine, alții te uită, alții descoperă noi forme ale tale, dar săracii nu știu că limba-i numai una, fără împrumuturile din țările care i-au adoptat temporar. 


Cred totuși că noi nu conștientizăm cât de important este să te știm așa cum știm propriul buzunar. Eu nu mi-s perfect, mai am lacune și unele lucruri pe care nu le stăpânesc, poate și din cauza asta mai fac câte-o greșeală, pe care încerc s-o descopăr și s-o îndrept.
Dar crede-mă, limba mea, că le-aș spune tuturor câte ceva din argoul tău când îi văd cum te rănesc și cum, fără pic de rușine, aruncă cu vorbe răstălmăcite. 


Acum fac abstracție de tine și le spun tuturor, repet, fără să-mi arog vreun rol, că limba asta a noastră nu-i așa de complicată și nu-i greu să vorbim corect, măcar așa, din respect. Că-i ușor să-i blamăm pe toți pentru orice, de la politicieni la artiști, dar măcar, ar fi de bun simț, s-o facem corect românește!
Așadar, e vai de limba mea! La mulți ani îți doresc, cu generații care să te cunoască și să te ducă mai departe așa cum ar fi onest!”
Paul Surugiu - Fuego
31 august 2015


Postat de:

FUEGO - “ Uneori credem in oameni prea mult, uitând ca faptele ii descriu cel mai bine”, FUEGO MUSIC Official, 28 august 2015

FUEGO - “ Uneori credem in oameni prea mult, uitând 
ca faptele ii descriu cel mai bine”, 
FUEGO MUSIC Official, 28 august 2015


“Se apropie cu rapiditate momentul in care vom lansa afișul turneului de colinde din acest an.
L-am gândit ca un proiect de suflet, care nu face altceva decât sa încununeze toate drumurile prin țara, pentru voi, de 10 ani de când fac turnee.
Dar nu asta mi-am propus sa va zic azi, ci sa va întreb daca vi s-a întâmplat vreodată sa aveți speranțe false ori sa va înșelați? Uneori credem in oameni prea mult, uitând ca faptele ii descriu cel mai bine. Mai mult, ne punem toată voința in proiecte care ne dezamăgesc, uitându-le pe cele esențiale.
Eu am avut o mulțime de piese in care am crezut si pe care publicul nu le-a gustat si creatii banale in ochii mei, dar de mare sensibilitate pentru public. Cum este si cantecul dedicat frumuseții, de mai jos! Zi liniștita va doresc!”
Paul Surugiu - Fuego
28 august 2015


Postat de:

FUEGO - „La finele lui septembrie, lansăm site-ul „ART BY FUEGO”, FUEGO MUSIC Official, 28 august 2015

FUEGO - „La finele lui septembrie, lansăm site-ul „ART BY FUEGO”, 
FUEGO MUSIC Official, 28 august 2015


“Ne-am pus în echipă pe treabă și vă mărturisim că în câteva săptămâni, nu prea multe, până pe la finele lui septembrie, lansăm site-ul „ART BY FUEGO”. Îl vreau ca un proiect adiacent, dar totuși centrat pe ceea ce însemn eu, așa că, pe lângă picturile mele, pe lângă muzică, spectacole și imagini, veți putea citi ceva materiale interesante despre ce înseamnă artistul Paul Surugiu, despre drumul său, despre pasiuni și lucruri care-l liniștesc.


Vorbind de liniște, nimic nu mă relaxează mai tare ca muzica. Am avantajul ca activitatea mea principală să fie cea care-mi aduce cele mai multe beneficii. Sigur, ador să pictez, să vă scriu vouă în fiecare dimineață, să vă citesc mesajele, să mă uit la un film, să compun sau să mă plimb. Lucruri banale, până la urmă. Dar muzica, în toate formele ei, are ceva ce mă cucerește definitiv. Și nu bravez cu asta. Simplu, domnule. Fac cu toată ființa mea profesia asta, cu bune și rele. Că sunt unii care nu mă plac, e dreptul lor, cum e și dreptul celor ce sunt romantici și mai cred în muzica sensibilă să mă placă. Și-aș mai adăuga faptul că muzica, oricum ar fi ea, nu se judecă. Se ascultă sau nu!
Eu vă propun azi să ne delectăm cu ceva de vară târzie, numai bun de un dans. Zi frumoasă!”
Paul Surugiu - Fuego
28 august 2015


Postat de:

FUEGO - “Îi încurajez mereu pe cei ce simt că, undeva, au o șansă”, FUEGO MUSIC Official, 27 august 2015

FUEGO - “Îi încurajez mereu pe cei ce simt că, undeva, au o șansă”, 
FUEGO MUSIC Official, 27 august 2015


“În unele situații, putem, doar cu voință, întoarce totul în favoarea nostră. Chiar și atunci când ni se pare că nu mai avem scăpare. Cu puțină abilitate, cu dramul de noroc aferent și desigur, cu determinarea noastră, putem face să ne fie mai bine. Vă dau un exemplu în cazul meu. Știți că n-a fost simplu să intru în industria muzicală. Mai mult, la un moment dat, părea imposibil, deși pusesem osul la treabă, făcusem lecții de canto, absolvisem o facultate de profil și luasem lecții de canto cu unii dintre cei mai buni pedagogi - George Grigoriu, Petre Gălușanu.


Dar am avut voință, am dat din coate și nu m-am lăsat impresionat de ce-mi ziceau mulți, că e greu, poate chiar imposibil. Și uite-așa, băiatul din Turda a reușit să apară pe post, să semneze cu o casa de discuri - ALPHA SOUND pe atunci și să-l cunoască lumea. Toate doar cu gândul că se poate, că nu-i greu. De asta îi încurajez mereu pe cei ce simt că undeva, au o șansă.
Azi e zi mare pentru Republica Moldova. Oarecum, o parte din mine, pentru că pe scenele de acolo am avut o mulțime de satisfacții. Sărbătorim Ziua Independenței și cred că o “ Scrisoare din Basarabia” ar fi cea mai potrivită, asta până când vă voi prezenta o piesă cu totul și cu totul specială, despre frații moldoveni, în săptămânile următoare.”
Paul Surugiu - Fuego
27 august 2015


Postat de:

FUEGO - “În ani, am învățat că doar muncind fac performanță”, FUEGO MUSIC Official, 26 august 2015

FUEGO - “În ani, am învățat că doar muncind fac performanță”, 
FUEGO MUSIC Official, 26 august 2015


“Prieteni, așa-i că munca înnobilează omul? Îi dă parcă alt aplomb și-l face să fie competitiv, dorindu-și să se depășească și pe el și pe cei din jurul său. Întotdeauna mi-a plăcut să muncesc. De mic. Fugeam câțiva kilometri buni, pe malul Arieșului, cu chitara în spate, poate reușeam, în mintea mea, să prind câteva acorduri. Cu acelea câteva am rămas! Sau apoi, când eram un mic star la Turda, prin anii 94-97, împreună cu Alex Malschi, repetam și munceam până în zori, fără să ne pese că de fapt nu aveam nimic de câștigat.
Mai apoi, mi-am sacrificat tinerețea și toate bucuriile ei lumești, pentru a fi pe scenă, pentru a mă vedea cu publicul, pentru a câștiga, cu propria muncă, banii mei, care să mă ajute să fiu pe picioarele mele.


În ani, am învățat că doar muncind fac performanță. Și cred că mai am mult de muncă înainte. Acestea fiind spuse, fug să pun la punct detaliile turneului din iarnă, despre care povestim săptămâna viitoare, precum și ceva puncte concise cu privire la surprizele de atunci. Mai imprim și piesele primite în dar de ziua mea, care vor fi, credeți-mă, mari reveniri și colaborări. Așadar, vouă ce satisfacții vă aduce munca? Mie îmi dă sens. Zi liniștită vă doresc!”
Paul Surugiu - Fuego
26 august 2015


Postat de:

FUEGO - “Cel mai mare drept pe care îl avem pe lumea asta este cel de a lupta”, FUEGO MUSIC Official, 25 august 2015

FUEGO - “Cel mai mare drept pe care îl avem pe 
lumea asta este cel de a lupta”, 
FUEGO MUSIC Official, 25 august 2015


“Știți vorba aia cu ziua bună, nu? A mea se cunoaște mai către prânz, dar întotdeuna la timp cât să fac lucrurile să meargă așa cum îmi doresc. Vă spun asta pentru că uneori ni se pare că nu avem sorți de izbândă, că mai toate corăbiile s-au pierdut pe mare. Nu-i așa! Indiferent de cât de greu ar fi momentul, el poate fi depășit, doar gândind că cel mai mare drept pe care îl avem pe lumea asta este cel de a lupta.
Eu spre exemplu, mă încurajez de unul singur. Și când mi-e greu, când sunt obosit pe drumuri, chiar și atunci când am emoții înainte de vreun spectacol. Dragii mei, știu că-i greu, dar gândirea pozitivă este limanul, ea venind mereu, într-un final, cu o soluție salvatoare.
Ce n-am apucat încă să vă întreb este dacă vă place noul album? Sincer, am avut ceva emoții, crezând totuși că e o mică schimbare, dar din ce aud, se pare că-i de bun augur, iar colaborarea mea cu maestrul Botgros a făcut ceva miracole cu niște piese populare emblemă pentru noi, românii. Totuși, azi vă doresc liniște și vă ofer un cântec romantic, care mi-a adus numeroase satisfacții și care face un succes nebun la evenimente!”
Paul Surugiu - Fuego
25 august 2015


Postat de:

FUEGO - “M-ați răsfățat cu mesaje, cu urări, cadouri, surprize, făcându-mă să simt cu adevărat că-i ziua mea”, FUEGO MUSIC Official, 24 august 2015

FUEGO - “M-ați răsfățat cu mesaje, cu urări, cadouri, 
surprize, făcându-mă să simt cu adevărat că-i ziua mea”, 
FUEGO MUSIC Official, 24 august 2015


“Ieri am rămas până și eu uimit de câte mesaje am primit, unele dintre ele chiar de la oameni de la care nu mă așteptam. Am ajuns în pragul de 39, dar nu simt asta și peste toate, cred că de-abia acum începe viața, chiar și cea artistică. Sunt gata să construiesc încă pe-atât!
M-ați răsfățat cu mesaje, cu urări, cadouri, surprize, făcându-mă să simt cu adevărat că-i ziua mea, chiar dacă nu-s mare admirator al demonstrațiilor acestea. Dar trebuie să mulțumesc tuturor celor din media, care la un moment dat, au pierdut câteva minute din timpul lor, pentru a menționa și de mine și de evenimentele din viața mea. Așadar, WOWBIZ, România TV, Antena Stars, Kanal D, Radio România Actualități, Spy News, Click, Etno TV, Ring, Libertatea, Favorit TV , Familia Favorit, 7life, precum și prietenilor și colegilor mei dragi, Teo Trandafir, Mirabela Dauer, Ianna Novac, Alesis, Raoul, Stela Enache, Andra, Horia Brenciu, Irina Loghin.

Dincolo de toate, sunt un om împlinit, care poate face ce-i place, și anume să cânte, liber, fără să fie constrâns de ceva sau cineva. Și sunt extrem de fericit că da, am reușit, cu toată ființa mea, să-mi depășesc condiția și să fac oamenii să mă asculte, să mă cunoască și eventual, dacă le plac, să mă prețuiască. Zi frumoasă s-avem, pe ritmul meu!”

Paul Surugiu - Fuego
 24 august 2015


Postat de:

FUEGO - “Vă mulțumesc pentru urările și pentru darurile pe care le-am primit”, FUEGO MUSIC Official, 23 august 2015

FUEGO - “Vă mulțumesc pentru urările și pentru 
darurile pe care le-am primit”, 
FUEGO MUSIC Official, 23 august 2015



“Iată-mă-s și de ziua mea. Cu un an în plus la cifră, dar parcă din ce în ce mai tânăr și mai fericit că vă am aproape. Vă mulțumesc pentru urările și pentru darurile pe care le-am primit deja, dar și pentru acele urări ce vor mai veni până spre seară, când vă îndemn să nu uitați de emisiunea FAMILIA FAVORIT, la ora 20.00. Ani mulți le doresc și celor născuți în aceeași zi cu mine, prieteni dragi unii dintre ei și mari personalități ale țării noastre - ANDRA, MĂDĂLIN IONESCU, OVI, ANDREI PLEȘU, LAMIA BELIGAN.


Și cum azi v-am promis surpriză, mă țin de cuvânt. Mai jos găsiți partea fizică a proiectului de suflet realizat împreună cu orchestra LĂUTARII din Chișinău, condusă de NICOLAE BOTGROS. Un album de ținut minte, cântece dragi mie, o mică parte din imensitatea folclorului românesc, pe care-l prețuiesc enorm. “RĂU MĂ DOR, OCHII, MĂ DOR” este materialul pe care vi-l ofer cu drag, ca semn de dragoste pentru voi și pentru România mare, care ne-a lăsat ațâtea bijuterii muzicale.


Albumul îl găsiți la CASA DE DISCURI EUROMUSIC, TELEFON – 0728555040, de unde îl puteți comanda. De asemenea, în câteva zile va fi și pe Itunes și în magazinele de specialitate. Momentan îl găsiți și în rețeaua PETROM, iar pe YOUTUBE puteți asculta cântecele în premieră. LA MULȚI ANI CU SĂNĂTATE!”


Paul Surugiu - Fuego
23 august 2015


Postat de:

La mulţi, mulţi ani PAUL SURUGIU - FUEGO, cu gând de lumină şi suflet!, Fan Club Fuego Romania, 23 august 2015

La mulţi, mulţi ani PAUL SURUGIU - FUEGO, 
cu gând de lumină şi suflet!, 
Fan Club Fuego Romania, 23 august 2015


"A mai trecut un an, cu soare cald și blând, sau vreme rea”… Astăzi îl sărbătorim pe cel mai frumos şi simplu slujitor al cântului şi versului românesc: Paul Surugiu - Fuego.
Fuego a împărtăşit cuvântul muzical oferind atâtea prilejuri de radiografie a emoțiilor.
Parcursul vieţii sale artistice a fost unul curat și demn. N-a ţinut cont de curente, de modă, nu s-a luat după nimeni, ci doar după instinctul său. Înzestrat cu talent, dăruit total scenei, pe parcursul a peste 20 de activitate artistică, a reușit să aibă un public “ales”, după chipul şi asemănarea sa. Astăzi, “ardeleanul” nostru drag, împlinește 39 de ani. Într-un suflet românesc, îi urăm mulți ani fericiți, plini de realizări, conturați de aceeași omenie caracteristică.


A sosit ziua în care, an de an, mii şi mii de gânduri se îndreapta spre tine cu dragoste şi cu multã preţuire. Este o zi specialã în viaţa ta, dar şi în viaţa noastrã, pentru cã, de 39 de ani, am devenit mai bogaţi, mult mai bogaţi. Totul este ca o poveste, poveste ce a început într-o frumoasã zi de august…
 Ce „istorie a florilor”, (cum spune Cioran), e mai adevărată decât parfumul lor, ce cunună se-mpleteşte mai adorabil cu orizontul, decât curcubeul, ce voce poate aduce sufletului alinare, decât cea izvorâtă tot de acolo - din suflet?
Fiecare dintre noi avem o poveste. Poveşti de viaţã aşternute în goana condeiului care au fost scrise sau care doar au lãsat urme în suflet. Povestea ta continuã, se scrie încã, și atât de frumos se scrie…
Muzica ta, este pentru mulţi dintre noi o poveste în care ne regăsim, dar, totodatã, este şi medicametul vieţii. Iubirea face imposibilul posibil  „Viaţa este o cãlãtorie, iar noi toţi suntem nişte cãlãtori, bieţi pribegi prin aceastã lume”, în care ducem şi purtãm comori. Dar pentru noi, oamenii sensibili, frumoşi, cea mai de preţ comoarã este muzica sufletului trãitã prin marii nostri artişti. Iar tu eşti artistul care a cucerit şi a pãtruns în inimile şi sufletele tuturor! Ideal, de-a lungul unei vieţi, ar fi sã adunãm cât mai multe comori, prieteni adevãraţi  şi viaţa sã ne fie mereu o armonie.
Cuprinși fiind de emoţie, respect şi recunoştinţã,  ne-am tot gândit, preţ de mai multe zile, cum sã putem exprima, cât mai bine și mai simplu, în câteva rânduri, ceea ce-ţi dorim acum, cu ocazia împlinirii a 39 de veri. Nu ne simțim capabili să scriem ceva mai bun decât am scris anul trecut şi nici măcar egalizator. De aceea, lăsăm gândurile să vorbească pentru noi, în măsura capabilitãţilor.
Şi fiindcă e aniversarea ta, îţi dorim ca fericirea, succesul, iubirea, sănătatea şi toate celelalte valori esenţiale să-ţi proiecteze o viaţã frumoasã şi lungã. Să ai parte de tot ceea ce merită un om deosebit, un om sensibil şi talentat!


Intotdeauna când se apropie un moment aniversar, ne întrebăm ce e de fapt în spatele acelei clipe festive. Ce sãrbãtorim de fapt? De ce simţim cã e un moment deosebit şi care sunt sentimentele care dominã atmosfera? Este un moment în care punem în balanţã trecutul şi viitorul, iar în aceste clipe cred cã privirea noastrã se îndreaptã întotdeauna spre acesta din urmã - spre ce va fi. Fără să ignoram sau sã uitãm trecutul. Iar TU, pentru noi, eşi trecut, prezent şi viitor. Muzica ta  va dãinui, va trãi atât cât suflete sensibile vor exista!
Unii pot spune cã sunt vorbe mari,  dar nu ne temem de ele, mai ales atunci când vorbim despre marile noastre valori,  încercând sã le facem credibile şi fireşti. Şi mai credem că, demn de remarcat atunci când vorbim despre artişti de valoare, este faptul că, acolo unde dialogul cerebral se sfârşeşte începe dialogul emoţional şi cel al inimii. Continuăm cu tãrie sã credem cã artiştii au un cuvânt serios de spus şi aduc beneficii imense oamenilor. Avem nevoie de hrană sufletească şi credem că numai muzica poate opera cu sufletul omului. Pentru această hrană sufletească voi, artiştii, navigaţi între lumea reală şi lumea noastră interioară, plină de zbucium şi suferinţă, din care se naşte cuvântul fierbinte care operează cu intimitatea sufletească a oamenilor.
Pentru glasul tãu unic, pentru talentul tãu şlefuit cu atâta inteligenţă şi ambiţioasă stăruinţă, ai primit recompensa maximă: dragostea credincioasă şi definitivă a publicului. Parfumul inconfundabil al voci tale, galeria de şlagãre nemuritoare dãruite cu atâta drag oamenilor, longevitatea şi ştacheta permanent ridicatã a prestaţiilor artistice, te-au facut foarte iubit, chiar adulat în anumite perioade, încât numele tãu, o spunem cu toatã convingerea,  va deveni unul de patrimoniu, iar aceasta este şi va rãmâne cea mai bunã dovadã a iubirii cu care publicul te înconjoarã neîncetat.
E o minune sã asculţi chemarea muzicii şi, îndrăgostit de ea, să te tot înalţi pe treptele unei scări de mătase până acolo, undeva sus, unde viaţa îţi făureşte fascinanta bucurie a evoluţiei spiritului prin artă. Şi, Doamne, cât de minunată e arta cântului!


De fiecare datã când urci pe scenă, îţi pui sufletul în palmă şi faci risipă de iubire şi lumină interioară, o lumină care cuprinde întreaga sală, lãsându-l sã coboare ca un văl de mătase din glasul şi inima ta. Urci pe scenă şi povesteşti, cu sinceritate, nostalgic, vesel, cu o uşoară tristeţe în glas uneori, cu amintirile tale umpli de frumuseţe sufletele noastre şi apoi cânţi fascinant, ca întotdeauna. Iar noi, publicul tãu drag, ne adunãm în juru-ți și așa povestea continua.
Astăzi, la ceas aniversar, singurul cadou pe care putem să ţi-l oferim este tot unul muzical - muzica sufletului nostru!
Îţi dorim, în mod implicit, sãnãtate, iubire şi succes, să obţii de la viaţã maximul posibil, sã pãstrezi calificativul ”perfect” în ceea ce faci şi în ceea ce eşti, să fii fericit!  Tu, special fiind, meriţi ceva special - fi ceea ce eşti în continuare şi noi îţi garantãm toată admiraţia şi dragostea noastrã!
Iţi multumim pentru tot, îţi dorim inspiraţie, putere de muncã şi sãnãtate, ani fericiţi, plini de împliniri, NUMAI ALĂTURI DE NOI!!!


Gândul bun, o floare, o îmbrăţişare şi recunoştinţa oamenilor iubitori de muzicã şi de frumos, care au onoarea şi bucuria sã-ţi fie alături la ceas aniversar, să te însoţească întru Mulţi Ani!
„ Artistul trebuie sã fie mai puternic decât arta lui, pentru cã trebuie sã o apere!”
(Matisse)

La mulţi, mulţi ani PAUL SURUGIU - FUEGO, cu gând de lumină şi suflet!


Publicat de:

FUEGO - “Dincolo de artă, dincolo de educație și principii, familia și prietenii ne sunt căpătâi”, FUEGO MUSIC Official, 22 august 2015

FUEGO - “Dincolo de artă, dincolo de educație și principii, 
familia și prietenii ne sunt căpătâi”, 
FUEGO MUSIC Official, 22 august 2015


“Care-s cele mai mari valori pe care le-avem pe lumea asta? Dincolo de artă, dincolo de educație și principii, familia și prietenii ne sunt căpătâi, ne adună gândurile și ne păstrează lucizi atunci când poate nu mai găsim drumul cel bun.


Cred că este cel mai frumos cadou primit de la viața! Și-i înțeleg pe toți cei ce sunt singuri. Singurătatea este una cu momentul în care ne pierdem sufletul. Recunosc, sunt un privilegiat că am atâția oameni dragi aproape. Și chiar dacă n-am avut frați și surori și cine știe ce rude, am fost binecuvântat cu prieteni de aur și cu o familie minunată. Simplă, deloc sofisticată, ca și mine, dar una care iubește, în fiecare minut, viața și tot ce ne oferă ea. Cei ce cred că sunt învechit gândind asta, le explic mai jos, în interviul din Taifasuri, de ce spun ce spun.



Mâine, de ziua mea, lansăm albumul "RĂU MĂ DOR, OCHII, MĂ DOR". Vă arăt în exclusivitate, cum arată coperta, playlist-ul și vă povestesc cum a luat naștere proiectul pe care l-am realizat împreună cu maestrul NICOLAE BOTGROS. Vă mulțumesc încă de pe-acum pentru toate urările pe care mi le-ați făcut! Hai la mulți ani! Mie! :))"


Paul Surugiu - Fuego
22 august 2015

Fuego, ÎNGENUNCHEAT de Maria Callas la Paris!, Ziarul “Ring”, 20 august 2015

Fuego, ÎNGENUNCHEAT de Maria Callas la Paris!, 
Ziarul “Ring”, 20 august 2015


Paul Surugiu, cunoscut publicului sub numele de Fuego, e activ chiar şi în vacanţe. Dacă în restul timpului cântă, pictează, lansează albume şi scrie, în vacanţe preferă să viziteze, să cunoască tradiţiile şi cultura locului unde a poposit. În cea mai recentă vacanţă, Fuego a îngenuncheat în faţa celei mai mari soprane a lumii.



Recent, Fuego s-a fotografiat cu o serie de oameni celebri alături de care a trăit momente unice. I-a cerut mâna şi un autograf celei despre care spune că a fost una dintre cele mai mari soprane ale lumii, Maria Callas, apoi a stat la un pahar de vorbă cu Gerard Depardieu, a cules tot felul de ponturi de la Picasso şi Da Vinci şi a cântat în duet cu marea Edith Piaf.
Întâlnire cu Edith Piaf şi Ray Charles





Toate acestea au fost posibile la Muzeul figurilor de ceară din Paris, despre care artistul afirmă că e cel mai spectaculos dintre toate cele pe care le-a văzut în lume. „Nu-i de ici, de colo să te poţi întâlni cu Edith Piaf sau Ray Charles, ori să te poţi fotografia cu marii lideri ai lumii, cei care ne decid soarta tuturor. Recunosc că am avut privilegiul acesta. Numai că îl puteţi avea şi voi la Muzeul Grevin, din Paris. Un adevărat spectacol încă de la intrare. Totul e construit în conformitate cu tema şi domeniul de activitate al fiecăruia. Fie că e o sală de spectacol sau o scenă de luptă, totul e aşezat ca la carte. Până şi muzica şi lumina contribuie la starea aceea ce te duce până în perioada în care au trăit marile personalităţi. De obicei, nu sunt un împătimit al pozelor de acest tip, dar acum n-am rezistat tentaţiei. Pur şi simplu ai impresia că stai lângă ei de-adevăratelea. Ar trebui să se conceapă şi la Bucureşti un astfel de muzeu. Poate în felul acesta ne vom aduce aminte de cei care au făcut cultura românească”, a mărturisit Fuego pentru „ring”.




Duminică e ziua sa de naştere
Pe 23 august, Fuego împlineşte 39 de ani, dar se simte mai tânăr ca niciodată. Tot atunci lansează şi un album de muzică populară împreună cu maestrul Nicolae Botgros, iar seara, colegii săi - de la Mirabela Dauer şi Gabriel Dorobanţu până la Sofia Vicoveanca şi Irina Loghin - i-au pregătit o surpriză de proporţii în cadrul emisiunii sale de la Favorit TV, la ora 20.00. „Nici eu nu-mi prea dau seama cum a trecut timpul. Dar mă bucur pentru că fiecare an nou e o provocare, o competiţie în a fi mai bun decât cel care a trecut. Când eram mic, credeam că defilările de 23 august sunt pentru mine, acum, în schimb, vreau să păstrez cât mai mult aceste clipe, să le am amintiri pentru cândva. Are vârsta vreo importanţă în viaţă noastră? Eu cred că-i doar o cifră frumos concepută pentru a fi notată pe tortul pe care-l primim”, ne-a mărturisit Fuego.





"În Muzeul de ceară, francezii, în afară de câteva staruri mondiale, îşi promovează propriile valori, de la scriitori la muzicieni.”, FUEGO
"Am vizitat mai toate muzeele de ceară europene, dar niciunul nu e la acelaşi nivel cu Muzeul Grevin din Paris.”, FUEGO

Autor: Delia Niculae
Sursa: Ziarul "Ring"
20 august 2015

Postat de:
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger