ULTIMELE NOUTATI

FUEGO – “Cât mai avem prieteni adevărați pe lumea aceasta, dezinteresați și sinceri, mai avem lucruri sfinte”, FUEGO MUSIC Official, 28 februarie 2015

FUEGO – “Cât mai avem prieteni adevărați pe 
lumea aceasta, dezinteresați și sinceri, mai avem lucruri sfinte”, 
FUEGO MUSIC Official, 28 februarie 2015


“Cât mai avem prieteni adevărați pe lumea aceasta, dezinteresați și sinceri, mai avem lucruri sfinte, vorba cântecului meu cel nou. Da, se întâmplă, deși e din ce mai rar, pe cale de dispariție aș putea spune, să avem în jurul nostru oameni fideli, de-o calitate morală și profesională demnă de laudă, pe care ne putem baza și care, la orice pas, ne arată într-un fel sau altul, cum să fim mai buni și mai deplini. Prietenia este asemenea vinului. O probezi, o testezi, o savurezi și-i descoperi efectul odată cu trecerea timpului.
Aseară am participat la un eveniment la care-am revăzut buni prieteni. Genul acela despre care știi că îți alături, indiferent de caz, dar pe care nu trebuie nepărat să-i vezi zilnic sau să-i suni cu frecvență sporită. Ne-am și pozat normal, pentru că ne place să imortalizăm momentele frumoase. Unii dintre ei sunt dansatorii mei, Andreea și Mihai Dragnea, pe care nu mă așteptam să-i întâlnesc acolo.


Spontani, nebuni frumoși și extrem de talentați, sunt colegii mei de la teatru din Pitești și-am împărțit atâtea episoade prin turnee și la teatru, în toți anii aceștia. Mai nou, deși erau campioni, au revenit în competițiile naționale și participă mâine, la categoria seniori de dans sportiv, la Cluj. Vă spun un secret. Sunt dansatorii mei și am garanția că vor lua locul I ! :))))
Ceilalți, Cătălin și Lavinia, și fiica lor, Alexia sunt o familie model, care mă bucură de fiecare dată cu vioiciunea și înțelepciunea lor. 


Vedeți, prieteni-s pentru viață. Așa cum sunteți și voi. Iar atunci când descoperiți prietenii adevărați, tineți-i aproape! Zi de vis!”
Paul Surugiu - Fuego
28 februarie 2015


Noi închinăm paharul, în numele prieteniei, puţina care mai există! Te numeri printre fericiţii care-o posedă, aşa cum spui, şi sinceră, şi-adevărată! Nu mai vorbim de cea fără de interes, cum nu facem rabat, nici tu, nici noi, la calitatea ei, moral şi profesional. Noi pentru tine chiar ne bucurăm, de aceea îţi transmitem gânduri bune, prieteneşti atât cât ne permitem... Pentru motive simple, ce depăşesc în admiraţie şi măreţie frumosul cântecului tău şi-al tău destin, la cel artistic referire. Pentru că ne aminteşti să mai zâmbim şi cum s-o facem. Iar zâmbetul, cu bucurie, aduce sufletelor noastre alinare şi dă speranţe chiar prieteniei, fărâmei de încredere în oameni. Noi pentru asta îţi mulţumim frumos! Şi ne mai bucură un lucru, că sărbătoarea primăverii, prin “TRĂIESC!”, se-ntinde spre meleaguri româneşti-basarabene şi ei prieteni de frăţie. Iar ăsta-i lucru mare! Ne repetăm urarea, dar e frumos s-o facem, mult succes! Zi cu cinstire pentru prietenia adevărată! Şi-alăturea s-o ai mereu. Noi asta îţi dorim cu suflet!
Fan Club Fuego Romania


Postat de:

FUEGO - “Londra m-a temperat și mi-a oferit inspirație ca să revin unde-i cel mai bine, și anume acasă, ca să compun, să am noi și noi idei pentru voi”, FUEGO MUSIC Official, 26 februarie 2015

FUEGO - “Londra m-a temperat și mi-a oferit 
inspirație ca să revin unde-i cel mai bine, 
și anume acasă, ca să compun, să am noi și noi idei pentru voi”, 
FUEGO MUSIC Official, 26 februarie 2015


“Uneori, e nevoie de un moment de relaxare pentru a reuși să capeți discernământul de a privi cu forță către viitor. Și uite așa găsesc eu locuri pe care le-am văzut cândva, de fiecare dată, altfel. Până la urmă, noi suntem cei care acordăm înțelesul preferat fiecărui spațiu care-și deschide brațele și cultura pentru cei ce vor să o cunoască.
Știți c-am pășit prin Londra recent. Nu-i la fel ca acum câțiva ani. N-am apucat să mă întâlnesc cu regina, în schimb m-am bucurat de liniștea oferită de agitația orașului. Paradoxal, de data asta, Londra m-a temperat și mi-a oferit inspirație ca să revin unde-i cel mai bine, și anume acasă, ca să compun, să am noi și noi idei pentru voi. Până în aprilie, la turneul național TRĂIESC, ce începe pe 20 aprilie, treptat, veți avea o mulțime de surprize.


Dar cum Londra mi-a lăsat acum un rest pe care trebuie neapărat să-l clarific pe 7 martie, mă întorc, pentru a petrece muzical și pentru a le arăta tuturor cât sunt de frumoși și speciali românii, câte avem de spus și ce muzică pe cinste avem noi. Dovada le-o oferim chiar de azi, cu un cântec de dragoste, scris de maestrul KERESTELY, numai bun pentru începutul primăverii.”
Paul Surugiu - Fuego
26 februarie 2015


În treceri pasagere, ne integrăm în spaţii. Legende şi istorii, cultura locului. Şi le pătrundem, le înţelegem, altfel la fiecare revenire, le ataşăm în suflet, în cunoştinţe şi experienţe. Mai mult, călătoria-n spaţii ne dă direcţii şi idei, ne dă repere. Le inovează! Iar informaţia, primită sau citită, până atunci, într-un context real se aşează diferit în noi şi se fixează, c-un plus de intensitate, emoţii, stări şi sentimente, trăite şi simţite. Rememorate apoi ca amintiri. Bagajul vieţii!
Succes la Londra! Şi bucurie le dorim, celor prezenţi, încredinţaţi fiind că muzica şi versul tău, în spaţiu intim românesc, va fi o sărbătoare...
„Prinţesa mea”, iubim această piesă! Din două motive. Primul, ar fi natura noastră, a femeii, romantică şi visătoare, ce hoinăreşte prin lumea basmului din vers, visând. De multe ori, e de ajuns un cântec...
Al doilea, este legat de cariera ta şi a maestrului Jolt Kerestely, pentru că această melodie, cu alte trei alăturate: "De câte ori iubesc", "Covor de lacrimi ", "Anii mei, flori de tei", pe versuri de Carmen Aldea Vlad, în interpretarea ta, în 2012, au fost apreciate de o comisie expertă în capodopere de artă - Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, legitimată în a oferi o recompensă-n premii. Exact aşa s-a întâmplat! Şi piesa asta-i printre cele premiate. Frumos... 
Fan Club Fuego Romania

Postat de:

FUEGO - “N-am încercat niciodată să fac muzică la kilogram”, FUEGO MUSIC Official, 25 februarie 2015

FUEGO - “N-am încercat niciodată să fac muzică la kilogram”, 
FUEGO MUSIC Official, 25 februarie 2015


“Sper că ziua de azi vă prinde dornici de viață și de a face lucruri ce vă împlinesc. Exact cum mi-am propus eu să fac în aprilie, în turneul “TRĂIESC”, atunci când las la o parte orice urmă de diplomație și spunem, prin cântec, totul despre artistul Fuego și despre muzica construită în ani și ani de zile.


N-am încercat niciodată să fac muzică la kilogram, doar de dragul de a fi acolo, la colecție. Da, am multe cântece înregistrate, de la piese originale, ale mele sau compuse de alții, până la cover-uri sau reinterpretări, dar tuturora le-am simțit potențialul, pe toate le-am perceput în maniera aceea în care spui că trebuie să faci ceva. 


Trebuia să fac aceste piese, fie că a fost vorba de pop, muzică populară, colinde, căci toate, da toate, au vibrat cu mine. Asta-i muzica. E despre noi. Și dacă nu vrei să faci compromisuri, să devii comercial cu tot dinadinsul, rămâi în zona care-ți place și care îți aduce numai satisfacții. Așa cum e cu mine!


Și de pe 20 pe 30 aprilie, trăim împreună muzica mea, de ieri și până azi. Nu vă speriați, că am și premiere, ba chiar ceva așa cum nu am mai realizat de multă vreme. Toate le puteți vedea dacă vă luați bilete din timp. Nu știți cum?
Sunați pentru informații la numărul 0746 774 204. 


Zic să petrecem cum se cuvine. Și ca să vă faceți o idee, urmăriți duminică de la ora 20.00, pe FAVORIT TV, o ediție specială a emisiunii FAMILIA FAVORIT cu... mine și parte din cele mai frumoase cântece ale mele!”

Paul Surugiu - Fuego


În ceea te priveşte, vorbim de kilogram de suflet şi de sentiment la piesă... Noi ne-am făcut un calcul, sumar, aşa la prima mână. Pe adunate! Matematic! Alte tale să fie vreo 300, la înmulţire pe album c-un număr 10 - mediu (Alpha Sound, RBA, Euromusic Studio Cluj-Napoca) + un album la dublu „O lacrimă de cântec”, cu-adăugate - cover-uri, reinterpretări, albume lansate cu diferite publicaţii, s-au cam făcut vreo 600, trecute sau întrecute poate, una de alta. Multiplicat la kilogram te-a depăşit c-un număr însutit în greutate corporală. Nu mai vorbim de cea de suflet, ştiinţific demonstrată cu o valoare-n grame, cam 21, dacă bine am reţinut. Tu ce zici?! 


Dă-ne, de poţi, exemplu de un artist român cu palmaresul ăsta, cu piese - de peste 600 în portofoliu, la vârsta ta şi 21 de ani de carieră, mergem spre 22! Cine pe cine a surclasat? Noi ştim răspunsul: Fuego pe Fuego sau poate invers! Şi dacă mai vorbim de-un taler al eternităţii, ce greutate ar avea o piesă pe un cântar de suflet! Că tot vorbeam de Oscar, mai ieri, în zilele trecute! Trofeul mult râvnit de cine-i câştigat de peste 10 ani! Asta ca apropo de greutate-n suflet şi de sentiment, de viaţă, de ţară, de cultură, de ce contează şi rămâne. De ce are valoare, mai precis! Şi-n România noastră, cea modernă, ce se ascultă? Cine răspunde la întrebarea asta?! Şi ne gândim la boom-ul interbelic în muzică, în artă (sculptură, arhitectură, pictură), de stiluri, de curente - nu economic, chiar dacă a fost! Un mit sau o realitate! Muzica aceea, ce se ascultă azi - ne-a cam bătut pe umăr cu suta ei de ani!


Da, e cert, „norocul tău” e dragostea nostră! Nerăbdători îl aşteptăm turneul - cu best-ul of de 20 de ani, cu noutăţi, cu premiere...  Zi plină, fără nici urmă de diplomaţie, trăind! Şi tu, şi noi...
Fan Club Fuego Romania 

Postat de:

FUEGO - “În viață trebuie să alegi ceea ce te face să te bucuri neasemuit atunci când te trezești dimineața, te uiți în oglindă și te descoperi pe tine”, FUEGO MUSIC Official, 23 februarie 2015

FUEGO - “În viață trebuie să alegi ceea ce te face să
 te bucuri neasemuit atunci când te trezești 
dimineața, te uiți în oglindă și te descoperi pe tine”, 
FUEGO MUSIC Official, 23 februarie 2015


“De zor am căutat prin colecția de poze, pentru a găsi ceva din perioada în care absolvisem Facultatea de Teatru. Și asta pentru că am fost inspirat și în același timp împăcat cu filmul ce a luat azi noapte, marele premiu la OSCAR 2015 – BIRDMAN sau VIRTUTEA NESPERATĂ A IGNORANȚEI, o producție pe care vi-o recomand cu drag, ce prezintă condiția actorului de film comparativ cu cea a actorului de teatru, într-o idilică dramă despre cum poți decade dacă nu știi să-ți manageriezi corect succesul.
Așa mi-am amintit de mine în momentul în care, pasionat fiind de teatru, a trebuit să aleg oarecum între muzică și scena dramatică. Hotărârea a venit de la sine și sincer, poate că a fost decizia cea mai bună. Am jucat tot felul de roluri în timpul facultății și mi-am dat seama că în viață trebuie să alegi ceea ce te face să te bucuri neasemuit atunci când te trezești dimineața, te uiți în oglindă și te descoperi pe tine.
Eu artist m-am văzut dintotdeauna și cred că asta mă definește. Teatrul e o lume a caracterelor, a emoției, o zonă pe care îmi place să o descopăr. Tocmai de asta vreau ca spre finalul anului acesta să mă joc iar cu teatrul și muzica și să vă dăruiesc ceva pe măsură.”
Paul Surugiu - Fuego
23 februarie 2015


Teatrul, altă valenţă definitorie - Fuego, mai mult decât formaţiunea ei, ca instituţie de seamă, pe care ai absolvit-o, n-a arătat, sau cel puţin nu nouă, cum că ar fi o joacă. Mai mult, jucându-te de-a teatrul, ai fost şi onorat cu premii. Iar asta n-a fost joacă! A fost un act intens, profund - dramatic, ce-a cucerit o ţară şi sora Basarabie vecină, în spirit românească. Puţin, părea-va, chiar o joacă, pentru aceia care n-au văzut.

Birdman - „virtutea nesperată a ignoranţei”, nefast şi actual, realitate pe care o trăim şi o trăiesc mulţi din colegii tăi, compatrioţi de artă... Cum să gestionăm succesul?! Am susţinut, convinşi fiind, şi-am scris-o chiar aici, vorbind despre succes şi ceea ce-l menţine-n echilibru. Cu trăsături de bază - educaţie, constanţă, încrederea în tine, determinare, iar caracterul - punct lor de sprijin. Talentul, nativ, în cazul tău, se susţine prin cele enumerate sus. Adăugăm, ca important, şi mediul. Procesul care derulează arta şi ambientul care-i sprijină desfăşurarea. Esenţial! Prea important!

Pozele, inedite! Aşa se manifestă tinereţea - cea consacrată după teatru. Frumos... 
Sărbătorim iubirea, în versiunea românească proclamată - Dragobete! „Povestea noastră” este, prezenţi fiind... 

Fan Club Fuego Romania

Postat de:

VIDEO/O antologie a poeziei lui Grigore Vieru a fost lansată la Chişinău, moldpres.md, 16 februarie 2015

VIDEO/O antologie a poeziei lui Grigore Vieru a 
fost lansată la Chişinău, 
moldpres.md, 16 februarie 2015




Antologia poeziei lui GRIGORE VIERU - “Inscripţie pe stâlpul porţii”, realizată de Asociaţia Culturală ,,REGAL D'ART“, a fost lansată la Chişinău, Rep. Moldova, în cadrul evenimentul teatral-muzical "Testament", pe care interpretul FUEGO l-a susţinut la FILARMONICA DE STAT "SERGHEI LUNCHEVICI", în data 14 februarie 2014, un omagiu adus poetului, chiar în ziua în care ar fi împlinit 80 de ani.


Sursa: moldpres.md, 16 februarie 2015

FUEGO, artistul unirii, la Radio „Vocea Basarabiei”, ceaşcadecultură.ro, Aurel V. Zgheran, 22 februarie 2015


FUEGO, artistul unirii, la Radio „Vocea Basarabiei”, 
ceaşcadecultură.ro, Aurel V. Zgheran, 22 februarie 2015


In apropierea imediata a vocii interpretului lui Fuego este constiinta. Toate cantecele artistului cu radacini paterne moldovene, au o infiltratie lucitoare a unui tulburator mesaj, continuat de la poetul Grigore Vieru: unirea.
Noi nu avem azi un alt artist care sa transmita idealul restaurarii Romaniei, nici zidar mai harnic ce lucreaza la temelia spirituala a ceea ce oamenii politici nu urnesc din loc, reunirea tarii romanilor vecini cu romani! De ani buni, Fuego e ca un apostol in al carui glas e ceva din glasul sangelui: fraternitatea si chemarea la unire.
Fuego a facut unirea, de mult…! Nimeni nu mai continua azi ca Fuego, cu atata iubire, crez si neistovire ceea ce-au inceput sa construiasca Adrian Paunescu, Grigore Vieru, Ion Aldea Teodorovici, Nicolae Dabija… 
trecerea hotarului de ape la fratii din Basarabia, nu cu arma ce-mprastie umbra mortii, cu melodia si poemul ce fulgera iubirea! Pe buna dreptate, lui Fuego nu e neadevarat sa i se spuna cantaretul unirii. Este numit al iubirii si-al melancoliei, dar istoria noastra il va cuprinde ca artist al unirii, iar multe dintre melodiile sale vor fi candva apreciate ca arsenal de arme spirituale ce-au inarmat pe luptatorii unirii!


Acad. Nicolae Dabija si Fuego

Din pacate, multi politicieni romani dau ascultare altei muzici, de prea mult timp, dar tara de aici si in principal de peste Prut, il asculta la statia inimii pe Fuego! Incep tot mai multi sa ajunga la adancul inteles al mesajului acestui artist, artistul unirii! Dincolo de avanturile impure ale atator ovationisti de moment, ceea ce transmite Fuego prin muzica sa e caramida si cimentul unirii! Aceasta-i naturala inflacarare a dragostei de tara si doar ea zideste! Cei care-au inchipuit hotar pe vecie, in hotar si-au incremenit numele, pe cand cantecul de unire al lui Fuego, pe aripi zboara, iar zborul e liber sa aspire la eternitate!



Grigore Vieru si Fuego

Aflat la Chisinau, spre vremea ramasului bun al iernii ce-si storcea puterile in gerurile ultimelor zile de februarie ale lui 2015, artistul unirii, Fuego, a fost invitat la Radio „Vocea Basarabiei”, in compania Mariei Stoianov si a academicianului Nicolae Dabija, cantareata si poetul instelarii culturii basarabene cu aurul constiintelor lor artistice si umane. Timp de cam o ora, Fuego a cantat, a recitat, a conversat agreabil cu cei doi artisti din studio si cu romani de oriunde care au intervenit telefonic in emisie. Aceasta prezenta radiofonica la Chisinau, a lui Fuego, este foarte doveditoare a sentimentelor sale de tara, ca si a purelor sentimente ale basarabenilor pentru artist.

Presedintele Nicolae Timofti si Fuego, la decernarea titlului 
de "Artist al Poporului" Pepublicii Moldova

Este vadit ca cea mai mare parte a melodiilor lui Fuego sufera continuu o inversabila transfigurare, de la artist la tara, de la tara la artist! intocmai aceasta daruieste mesajelor dintr-o parte in cealalta, stralucirea adevarului. Adevarul este iubirea, statornicia si crezul artistului unirii, Fuego!

Aurel V. Zgheran cu Fuego

Sursa: ceascadecultura.ro
Autor: Aurel V. ZGHERAN

FUEGO – “Oare am reușit eu să fac atât de mult pentru ei, încât ei, români ca și mine, dar din alt spațiu, să mă considere exemplu?”, FUEGO MUSIC Official, 22 februarie 2015

FUEGO -“Oare am reușit eu să fac atât de mult 
pentru ei, încât ei, români ca și mine, dar din alt
 spațiu, să mă considere exemplu?”, 
FUEGO MUSIC Official, 22 februarie 2015


"Dragi prieteni, vă mulțumesc în primul rând că-mi sunteți alături în fiecare zi, postând atât de multe comentarii frumoase și pline de laude care mă fac fecricit, dar care mă și responsabilizează, ca nu cumva să fiu vreodată sub nivelul așteptărilor voastre. Să știți că indiferent de câte lucruri aș construi, am mereu timp să citesc ce-mi scrieți și să țin cont de voi în fiecare nou proiect. Cu atât mai mult cu cât săptămâna viitoare, fix de 1 martie, lansăm un cântec special, ce-aș vrea să fie piesa primăverii.
Dar până atunci, azi vreau să vă spun că deși am adunat sute de diplome, distincții, foițe cu aprecieri, în cei 20 de ani de cântec, de la festivaluri până la titluri mari, nu am tins către ele neapărat. Indiferent de ce importanță are premiul respectiv, că e de la o simplă comună sau dintr-o zonă importantă, eu mă bucur pentru un singur lucru. Că oamenii îmi acordă încredere, punându-și în mine și o parte din ei, văzând în muzica și în activitatea mea, un fapt ce trebuie dus mai departe, în forma aceasta.


Spre exemplu, săptămâna trecută, după cum știți, am fost făcut cetățean de onoare al unui raion din Republica Moldova – CRIULENI. Onoarea a fost de partea mea. Și m-am oprit pe scenă câteva secunde și în mintea, m-am întrebat – Oare am reușit eu să fac atât de mult pentru ei, încât ei, români ca și mine, dar din alt spațiu, să mă considere exemplu?
Cert este că în duminica aceasta cu soare ce mijește timid pe cer, îmi doresc să fiți împăcați cu voi, așa cum sunt eu. Să ne auzim cu bine!"
Paul Surugiu - Fuego


FUEGO - Spectacol muzical-literar, 
„TESTAMENT”, în memoria poetului Grigore Vieru,
 criuleni.md, 19.02.2015 

La 15 februarie 2015, în incinta Centrului de Cultură și Tineret „Grigore Sârbu”, din orașul Criuleni, a avut loc un spectacol muzical-literar „Testament”, jucat de actorul și "Artistul poporului" al Republicii Moldova, Paul Surugiu (FUEGO) și echipa sa.


Spectacolul s-a organizat sub patronatul Președintelui raionului, dl. Vitalie Rotaru și a fost dedicat celor 80 ani de la nașterea poetului național – Grigore Vieru, a cărui operă monumentală, de o muzicalitate şi o frumuseţe rară, rămâne a fi mereu vie şi actuală.

Pe parcursul spectacolului a fost redată creația înălțătoare a poetului liric, cu o sensibilitate mare, ce dedică poezii sufletului omenesc, care venerează verbul matern, dragostea de neam, iubirea, cântecul…



De asemenea, la inițiativa Președintelui raionului, spectacolul a fost unul de caritate, pentru susținerea copiilor bolnavi de cancer din raion. Suma acumulată urmează să fie donată în timpul apropiat familiilor cu copii bolnavi.


Atât publicul, cât și artiștii s-au simțit foarte bine la manifestația respectivă.

Sala a fost arhiplină. Pe parcursul spectacolului, cei prezenți au trăit momente de neuitat, având sufletul plin de emoții tulburătoare. 

Sursa: criuleni.md

19 februarie 2015



Frumoasă postare… Ţi-am urmărit parcursul şi-am înţeles că faci ce simţi. Şi asta te ghidează. De aceea şi atâta sentiment, trăire în muzica desăvârşită. Iar asta face diferenţa. Esenţial! Pentru că asta fascinează, oferă un ceva, acel ceva ce altora lipseşte. Şi-atunci, da, eşti exemplu. Felicitări transmitem, neîncetat, în meritate împliniri ce ţi se-aduc, mai nou, la fiecare-nfăţişare în faţa publicului tău.


Continuă să fii aşa şi-aşa s-o faci, nu altfel, frumos şi simplu! Continuă să ni te dăruieşti, cu vocea şi cu mintea ta, precum a-i împărţi o pâine caldă. Şi-o vom asimila, curat şi sfânt, cu ce-i venit din tine, din ceea a fost creat cu suflet.
O zi de suflet îţi dorim şi bucurie! Cu preţuire...

Fan Club Fuego Romania
Postat de:

FUEGO - „NICOLAE DABIJA, un spirit simplu în măreția omeniei sale și-a deplinătății artistice”, la Radio "Vocea Basarabiei", în ediţia specială "Suflet de artist", moderată de Maria Stoianov, FUEGO MUSIC Official, 21 februarie 2015

FUEGO - „NICOLAE DABIJA, un spirit simplu în 
măreția omeniei sale și-a deplinătății artistice”, 
la Radio "Vocea Basarabiei", în ediţia specială "Suflet de artist", 
moderată de Maria Stoianov, 
FUEGO MUSIC Official, 21 februarie 2015


“Azi m-am simțit român deplin, pentru că sufletul românesc, cu bune și rele, e unul singur, e o singură voce, și aceea cuprinde, de vrem sau nu, și Basarabia, care simte și trăiește tot în limba română.
Cu bucurie am acceptat invitația Mariei Stoianov la Radio „VOCEA BASARABIEI” din Chișinău. N-am fost singur. Alături de mine a fost academicianul și poetul NICOLAE DABIJA, un spirit simplu în măreția omeniei sale și-a deplinătății artistice. Moldovenii ne-au răsfățat cu laude, dar pe lângă satisfacția de a le face o zi plăcută, am avut onoarea de a vorbi despre bucuria versului, despre felul în care acesta ne îmbracă simțirea.
Pentru Basarabia și pentru voi am lansat două cântece. Noi și speciale spun eu, dar verdictul îl acordați voi. Și pe lângă acestea, am o multe alte surprize pentru primăvara aceasta. În cadrul emisiunii, în premieră, puteți asculta piesele „CÂT TRĂIM”, un imn închinat vieții, pe versurile lui Nicolae Dabija, muzica mea și aranjamentul talentatului orchestrator Ivan Linkovskii și „CÂNTA UN ARTIST”, ce are versuri scrise de Rodica Elena Lupu, pe muzica compusă de mine.
Mai jos, puteți asculta în exclusivitate, întreaga emisiune. Aștept ulterior părerea voastră despre piese. SEARĂ LINIȘTITĂ!”

Paul Surugiu - Fuego
21 februarie 2015


Ambele piese, scrise frumos, ca nişte pietre sfinte, ca un imn, ca o pendulă care bate ritmul românesc, iar cercul undelor din sunete şi vers transmit emoţie, trăire, profunzimi. Felicitări, Paul! Felicitări autorilor: Nicolae Dabija, Ivan Linkovskii, Rodica Elena Lupu! Ne-a copleşit melodia "Cât trăim"! Senzaţională piesă! Maestrul Nicolae Dabija a spus un lucru extraordinar: "Fuego, Paul, frate, aş vrea să-ţi mulţumesc pentru un cântec extraordinar! M-a cutremurat! Are ritm de imn, dar şi de baladă. Şi la un moment dat, când ai cântat refrenul, am avut impresia că este interpretat pe fundal de clopote. Este un îndemn la veşnicie. Mi-a plăcut recitalul, impresionant la sfârşit. Părerea mea este că muzica izvoreşte din cuvinte... Este o dispoziţie a timpului în această melodie... Ai creat o melodie lirică în care ne spui c-avem nişte lucruri sfinte care trebuie ocrotite. Am avut impresia că l-ai cântat într-o catedrală. Auzeam fâlfâit de îngeri.."Cântă un artist", pe versurile D.nei Rodica Elena Lupu, e o mărturisire, ca o dorinţă, o chemare, o rugă înspre noi, publicul tău. Ne permitem s-o asemănăm, ca şi mesaj, cu altă piesă genială - "Destin". Felicitări, Rodica Elena Lupu! Frumos, mult prea frumos... 
Fan Club Fuego Romania

Postat de:
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger