O clipă de sinceritate...




Dragii mei,

Este timpul să vă mulţumesc acum... Ei bine, sunt emoţionat, şi simt, şi cred, că cel mai veridic mesaj pe care vi-l pot transmite este simbolizat de dragostea şi respectul pe care vi le port şi vi le transmit constant, prin muzica mea.
Prezenţa voastră în viaţa şi în cariera mea reprezintă, în esenţă, sensul meu în tabloul muzicii.
Apreciez enorm implicarea voastră în tot ce înseamnă activitatea şi proiectele mele, devotamentul şi susţinerea voastră, şi mai presus de toate, iubirea primită de la voi.
Vă mulţumesc că aţi fost alături de mine în concertul de la Sala Palatului, că m-aţi susţinut şi m-aţi încurajat şi, de asemenea, ţin să vă arăt toată recunoştinţa, vouă, celor ce mă apreciaţi, precum şi administratorilor celor două site-uri, Fuego's Blog şi Fan Club Fuego Romania, prin intermediul cărora voi, mi-aţi transmis mesaje de încurajare. Vă mărturisesc sincer că le-am primit şi citit pe toate şi am fost încântat. Nu am reuşit, din păcate, să vă răspund.
O fac astăzi. Şi cum aş putea altfel, decât prin aceste umile versuri ale lui Constantin Carjan, cuprinse de vocea sublima a Pompiliei Stoian:

" Prieteni dragi, ne cunoaştem de-o viaţă.
De ani şi ani lângă mine vă ştiu.
Mi-aţi dat mereu, c-un surâs, o povaţă
Şi-n ceasul greu, mi-aţi fost sprijinul viu.

Prieteni dragi, ce-mi apăraţi drumul în tăcere,
M-aţi însoţit la fericire şi durere.
Vă chem din nou, stând cu gândul de vorbă
La ceas târziu, cu iubire vă scriu."

Vă pup pe suflet,
Paul Ciprian Surugiu-FUEGO



Mesaje din partea fanilor:

Cristina -Pitesti spunea…16 noiembrie 2012 - O seara de vis, o amintire de suflet, zambete, bucurie multa, multa emotie, o seara plina de magie...”Scrisoare din Basarabia” primul concert sustinut de Fuego la Sala Palatului. 5 ore de muzica, poezie si dans. Inaltator! Un real succes! Sala neincapatoare, iar publicul coplesit de prestanta artistului. A ridicat sala in picioare, oamenii veniti din toate colturile tarii si din Chisinau au cantat, au dansat dupa "bijuteriile" sale muzicale...Publicul il iubeste, il apreciaza, il respecta…Aparitiile lui pe scena sunt intotdeauna impecabile. La fiecare spectacol artistul ne incanta cu tinute noi si deosebite. De data aceasta ele au fost mult mai atragatoare, mai speciale, mai elegante. Felicitari creatoarei Doina.Levintza, iar colaborarea intre cele doua valori ale artei romanesti este minunata.
FUEGO este MUZICA si OMUL care-ti ating inima si sufletul... Este o personalitate complexa, un artist cu experienta, si cu o voce inegalabila… A interpretat melodii cunoscute, unele pe versurile poetului Grigore Vieru, a maestrului Jolt Kerestely, altele din repertoriul regretatului Gica Petrescu, o melodie pe ritmuri frantuzesti…”Povestea acordeonului” emana viata si tinerete. Paul a fost vesel, bine dispus, multumit, fericit...parca niciodata nu l-am vazut asa...
In aceasta seara minunata au fost alaturi de artist invitati de exceptie - Anastasia.Lazariuc, formatia condusa de Dorel Burlacu, Irina Loghin, Fratii Advahov si orchestra Primariei din Chisinau. Nu au lipsit surprize, momente emotionante. Fuego coborand in sala a fost inconjurat de spectatori, fiecare daruindu-i cate o floare, un zambet, un cuvant frumos…fiecare dorind sa-i multumeasca intr-un fel pentru aceasta seara. Un alt moment emotionant, indelung aplaudat a fost interpretarea melodiei “Impodobeste mama bradul” impreuna cu Irina Loghin si Gheorghe Turda (prezent in sala ca spectator). O melodie superba cantata de Fuego in fiecare an… chiar daca este ironizat de unii…Cat de placut este de Craciun sa impodobesti bradul in acordurile acestei melodii…
La acest eveniment de la Sala Palatului Fuego a fost in culmea gloriei…Bravo Paul !! Felicitari si mii de multumiri pentru aceste clipe de incantare, momente de aur...de neuitat. Mergi inainte cu curaj ! Dumnezeu te iubeste…

Carmen- Focşani spunea...
Cu aceeasi daruire artistul sufletelor noastre Fuego si-a dovedit maiestria si dragostea fata de publicul sau,daruindu-ne o parte din preaplinul sufletului sau.Sa ne traiesti MAIESTRE!

Dana - Dej spunea...
O seara de neuitat! Un spectacol de exceptie oferit de acest mare si indragit artist roman!Felicitari,Paul,ai fost minunat in fata unui public atat de numeros care a cantat si a dansat alaturi de tine pe tot parcursul concertului!O sala plina ”ochi”te- a aplaudat in picioare de mai multe ori ,astfel aratandu-si admiratia si respectul care ti-l poarta,faptul ca te apreciaza pentru tot ce faci pe scena,pentru daruirea ta pentru public si nu in ultimul rand pentru marele tau talent cu care te-au inzestrat parintii tai!Iti doresc sa ai parte de multa sanatate,sa ne poti bucura si de acum inainte cu prezenta ta pe scena,norocul si fericirea sa-ti fie mereu alaturi!Cu mult drag si admiratie,Dana-Dej

Silvia Ciocan spunea...
Draga Fuego, vreau sa marturisesc din inima tuturor, ca spectacolul intitulat sugestiv SCRISOARE DIN BASARABIA, sustinut de tine, magician al sufletelor noastre a fost o seara regala de cantec si poezie, o seara in care am lacrimat si am zambit de fericire alaturi de vocea ta inconfundabila. De-a lungul timpului, draga Paul ai demonstrat tuturor ca muzica e viata ta, ai demonstrat ca iubesti, traiesti si zambesti doar prin public si pentru public, ai demonstarat ca muzica si arta innobileaza sufletul omului! Sala Palatului a fost neincapatoare, publicul a raspuns prezent invitatiei tale si a demonstrat inca odata ca iti este alaturi! Iubirea si caldura spectatorilor, mirosul florilor si ropotele de aplauze te-au facut sa radiezi de fericire, te-au facut sa simti iubirea, respectul si caldura sufleteasca a fanilor, a iubitorilor de arta! Sa ramai mereu aceeasi flacara aprinsa in inimile noastre!

Nu voi uita niciodata aceasta seara regala de cantec si poezie! Este minunat si emotionant sa iei parte la un asemeanea spectacol de gala! Paul, vreau sa te felicit ca existi pentru noi pe pamant si vreau sa te asigur ca mereu iti voi fi alaturi in sala de spectacol! Esti si vei ramane vesnic artistul sufletului meu!

Cu stima, pretuire, recunostinta si dragoste Silvia Ciocan!

Mihaela Bugan spunea...Am avut ocazia de a mai cunoaste si alte persoane pe care nu credeam ca o se le intalnesc vreodata dar bunul DUMNEZEU ma ajutat si am cunoscut aceste persoane la spectacolul "SCRISOARE DIN BASARABIA'' la Sala Palatului din Bucuresti a fost un spectacol cu o sala foarte plina de oamenii iubitorii de frumos. Multumim artistului PAUL {FUEGO} pentru seara din data 16.11.2012. care ne-a fost oferita noua fanilor din intreaga tara care au venit din mai multe judete pentru a vedea acest spectacol. As dori ca si in viitor sa mai vad un asa spectacol. Am fost ffff foarte incantata de acest spectacol care va ramane o amintire cat voi trai pe acest pamant.

Dana - Dej spunea...Fuego este un mare artist,dar in acelasi timp si un mare patriot!Felicitari,Paul,sunt sigura ca prin aceste concerte ale tale in Sicilia,i-ai facut pe romanii de acolo sa se simta mai aproape de casele si familiile lor...!!!

Viorela Ioana Miu spunea...
O seara magica pe care nu o voi uita NICIODATA!!

Tatiana spunea...Paul-Fuego, ai rasarit pe scena vietii muzicale, frumosului sa-i fii alesul. Si lumea ai intinerit-o, cu zambete ai inflorit-o. Acum de dorul tau alearga mereu spre tine sa te asculte, sa te vada. In acest freamat dependent, si eu m-am inrolat si-astept cu sufletul la gura sa soseasca, mult mult ravnitul , de la Sala Palatului, spectacol.

Si iti urez, succesul sa iti fie leacul cand osteneala in lat te va cuprinde. Atunci cand Dumnezeu mana ti-o va intinde din nou sa iti dea forta si putere, il rog, din bucuria noastra sa culeaga mult bine pentru a ta fiinta minunata, sa ierte pe aceea ce sufletele din muzica ta si le adapa, ne-ntelegand ca nicio rasplata pentru ceea ce prin tine ei primesc, nu este suficient de bogata.

Numaratoarea inversa a inceput, spectacolul stralucitor ce reinvie famecul, eleganta, bun gustul, mirajul, stari ce erau mereu prezente in indepartatul trecut, vor fi curand sosite caci timpul s-a scurs si nu mai este mult.

Muuuuuult succes, maret si minunat artist iubit PAUL-FUEGO!!!!!!!

Adelina Elion spunea...
O minune de spectacol! Ce seara minunata!

Maria Cira Ichim spunea...
Superb...o noapte magica, o noapte de vis, un vis implinit.

Ella Ella spunea...Super concert! Va asteptam si la rm. Valcea
Share this article :

+ comentarii + 3 comentarii

Tatiana
21 noiembrie 2012 la 22:42

Frumusetea cuvintelor tale este asemenea razelor calde de soare, si sufletul mohorat in freamatul dulce-alintat il asterne, daruind sclipire chiar si privirilor incetosate de vreme.
Paul, cat esti de minunat! Dumnezeu, chiar din frumusetea Lui tie ti-a dat! Esti mai mult decat un artist cu har, un artist talentat!
Lider pe scena artei romanesti, esti mereu cel ce oferi, si tot tu multumesti! O gratitudine ce inmarmureste chiar si orice urma de egoism inocent, dar care ne face sa te sustinem si mai vehement! De suntem sau nu constienti, darul tau e incomensurabil pentru suflet si pentru a binelui existenta, tu dai stralucire vietii si frumusetii consistenta! Ma bucur enorm caci bine tare m-am simtit in pulsul entuziasmului frenetic-fantastic al spectacolului de cant cu fantezie si culoare generos daruit!
In orice clipa a vietii un gand de La multi ani!- sa te insoteasca, Fericirea in orice moment noua in suflet sa-ti incolteasca, iar Bucuria ta nicicand sa nu-ti osteneasca!

21 noiembrie 2012 la 22:55

Inegalabil, sensibil si plin de dragoste....Doamne, citind acest mesaj de multumire de la tine artist al sufletului meu am lacrimat si am meditat la ceea ce inseamna daruire, talent si dragoste pentru public....Nu pot, nu stiu si nu gasesc acum acele cuvinte de multumire, nu gasesc acele vorbe de apreciere pe care le meriti....Paul, publicul te iubeste neconditionat, Dumnezeu te poarta in bratele sale, iar tu iti daruiesti sufletul pe scena.....Te iubim pentru ceea ce esti, pentru ceea ce ai fost si pentru ceea ce vei fi mereu....Mulyumim tot odata ca nu ne uiti, multumim ca iti faci timp sa ne adresezi un gand frumos....Multumim pentru tot ce ne oferi!!!

22 noiembrie 2012 la 16:40

o seara minunata pe care nu o voi uita niciodata! mult succes artist iubit Fuego ! Cu stima si dragoste Saveta Zegrean

Trimiteți un comentariu
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger